EU SUNT
EU SUNT nu poate fi cunoscut decât de EU SUNT.
O nouă serie de mesaje despre cele 7 rostiri/descrieri ale lui Isus din Evanghelii.
Ghidurile de studiu
- Care este relația Viței cu Vierul? Dar al mlădițelor? (v.1,2)
- Care este scopul curățirii mlădițelor și ce presupune aceasta? (v.2,3)
- Cum poți fi roditor ca ucenic al Lui Isus și ce înseamnă aceasta pentru tine? (v.4,5)
- Ce se întâmplă cu mlădițele neroditoare? (v.2,6)
- Cum putem deveni ucenicii Lui Isus? (v.8)
- Ce înseamnă iubirea pentru Domnul Isus și în ce mod diferă ea de iubirea prezentată în societatea de azi? (v.9-14)
- Ce înseamnă să fii prietenul Lui Isus? (v.14,15)
- Care este motivul pentru care Isus te-a ales să-I fii prieten? (v.16,17)
- În ce măsură iubești asemeni modelului iubirii sacrificiale a Domnului Isus?
- Ce crezi că presupune “pregătirea” locului despre care vorbește Domnul Isus? (v.2)
- Ce înseamnă pentru tine că Domnul Isus ne pregătește un loc și vrea ca noi să fim acolo împreună cu El? (v.3)
- Cum comentezi reacția lui Toma la afirmațiile Domnului Isus? (v.5)
- În ce mod se ajunge la Dumnezeu? (v.6)
- Ce părere ai despre dialogul dintre Isus și Filip? (v.8-14)
- Cum se reflectă în viața ta promisiunile făcute celor ce cred în El? (v.12-14)
- Împărtășește cu grupul câteva exemple personale de rugăciuni ascultate.
- Ce părere ai despre reacția Lui Isus la aflarea veștii că Lazăr este bolnav? (v.1-6)
- Cum comentezi răspunsul dat de Isus ucenicilor care vroiau să evite o nouă vizită în Iudeea? (v.7-10)
- Care sunt concluziile dialogului dintre Isus și ucenici? (v.11-16)
- Ce vrea Isus să-i comunice Martei în dialogul lor și ce înseamnă că El este Învierea și Viața? (v.21-27)
- De ce crezi că Domnul Isus s-a înfiorat în duh și s-a tulburat? (v.33, 38)
- Ce părere ai despre faptul că Isus nu ezită în a-și arăta emoțiile atunci când situația o cere? (v.35)
- Ce sentimente trezește în tine actul învierii lui Lazăr și care sunt efectele lui în viețile celor prezenți acolo? (v.38-46)
- Ce crezi despre faptul că, înainte să-i poruncească lui Lazăr să iasă afară din mormânt, Isus i-a mulțumit Lui Dumnezeu? (v.41-43)
- Împărtășește cu grupul o întâmplare din viața personală când ceva ce era aparent negativ, s-a dovedit a fi pozitiv și spre slava Lui Dumnezeu.
- Ce efect are asupra ta gândul că, prin credința în Isus, ai viață veșnică?
- Care este caracteristica principală a Păstorului cel bun și ce-L diferențiază de păstorul plătit? (v. 11-15)
- La cine crezi că se referă Domnul Isus când spune că mai are și alte oi care nu sunt din acest staul? (v.16)
- De ce Îl iubește Tatăl pe Isus? (v.17)
- Care este sursa autorității Lui Isus? (v.18)
- De ce crezi că s-a creat dezbinare în popor în urma afirmațiilor Lui Isus? (v.19-21)
- Ce ai învățat tu, copil de Dumnezeu, privind la atitudinea Domnului Isus față de poruncile Tatălui?
- Cum se reflectă în viața ta personală afirmația că El te cunoaște pe tine și tu Îl cunoști pe El?
- La cine se referă Isus, când afirmă, că cei care intră în turmă prin altă parte, decât pe ușă, sunt hoți și tâlhari? (v.1, 2)
- De ce îl urmează oile pe Păstor? (v.3-5)
- Cum poți ajunge să faci parte din turma Domnului Isus? (v.9)
- Care este promisiunea Domnului Isus pentru cei care aleg să intre prin El? (v.9, 10, Psalmul 23)
- Ce înseamnă, pentru tine, promisiunea unei vieți din belșug? (v.10)
- Cum distingi glasul Domnului Isus de zgomotul cotidianului?
- Ce vrea să comunice Isus prin afirmația: “Eu sunt Lumina lumii”? (v.12)
- Care sunt argumentele Lui Isus în favoarea afirmației Lui? (v.14-19)
- Ce înseamnă să fii ucenicul Lui Isus? (v.31, 32)
- Despre ce eliberare crezi că este vorba în versetul 32? (vezi și 34-36)
- Ce părere ai despre afirmațiile DomnuluI Isus in dialogul cu iudeii? (v.39-47)
- Ce înseamnă pentru tine că Isus este “Lumina lumii” și cum se manifestă aceasta în viața ta?
- Domnul Isus a avut siguranța că Dumnezeu Tatăl este cu El. Poti spune același lucru despre tine? (v.28, 29)
- De ce crezi că a fost nevoie ca Isus să hrănească mulțimile folosind mâncarea unui copil? (v.1-15)
- Care era problema mulțimilor și motivul ascuns pentru care umblau după Isus? (v.26, 27)
- Ce părere ai despre reacția iudeilor la afirmația făcută de către Isus, cum că El este Pâinea coborâtă din cer? (v.32, 33, 51)
- De ce unii ucenici L-au părăsit pe Isus, în timp ce alții nu? Cum comentezi reacția lui Petru? (v.65-69)
- Știind că Duhul dă viață și carnea nu folosește la nimic, care ar trebui să fie preocupările și prioritățile noastre zilnice? Ce ai de gând să schimbi în acest sens? (v.63)